De ce ne enervăm atât de ușor și de ce nu mai putem purta discuții cu cei care au opinii diferite? Cât din haosul din jur ne ocupă gândirea? În primul episod al emisiunii „Cum supraviețuim?”, jurnalista Adriana Nedelea discută cu Radu Atanasiu, profesor de gândire critică, despre polarizare, neîncredere, responsabilitate și modul în care ajungem să fim prizonieri ai propriilor convingeri.
„Am ajuns ca într-un autobuz încins”
Radu Atanasiu, profesor de gândire critică și decan asociat la Bucharest International School of Management, folosește imaginea unui autobuz blocat în trafic, fără aer condiționat și cu ușile închise, pentru a descrie starea actuală a societății. Într-un astfel de mediu, orice gest minor poate genera reacții exagerate.
„Eu cred că am ajuns ca într-un autobuz încins, fără aer condiționat, cu ușile închise și care stă în trafic. Și atunci îți sare țandăra din orice. Eu cred că am ajuns la nivelul ăsta de nervi, de polarizare, și ni se datorează. Avem o responsabilitate, nu neapărat o vină.”
Radu Atanasiu, profesor de gândire critică
El subliniază distincția dintre vină și responsabilitate. Deși nu putem controla toate evenimentele din politică sau economie, refuzul de a recunoaște contribuția personală ne împiedică să învățăm din experiențe. Atanasiu menționează că organizațiile învață din eșec doar atunci când acceptă că o parte din rezultat a fost influențată de propriile decizii, iar acest principiu se aplică și la nivel societal.
Este similar cu o scară de bloc gestionată prost, unde locatarii cred că problemele aparțin altora, dar realitatea este că acestea sunt rezultatul modului în care comunitatea funcționează.
„Tot timpul știi cine e de vină: președintele spune că vicepreședintele, vicepreședintele spune că președintele, amândoi spun că administratorul, administratorul spune că amândoi și toată lumea spune că sunt de vină ceilalți. Nu. Toată scara de bloc, pentru că ăsta este felul lor, împreună, de a-și gestiona scara de bloc.”
Radu Atanasiu, profesor de gândire critică
Responsabilitatea cetățeanului nu se limitează doar la vot. Chiar și atunci când o mică parte a unei probleme depinde de noi, este esențial să ne întrebăm ce putem face cu acea contribuție, fie că este vorba de comunitate, instituții sau spațiul public.
„Noi versus ei” ne transformă adversarul în dușman
Polarizarea a depășit sferele politice, afectând relațiile din familii, cercuri de prieteni și locuri de muncă. Oamenii se ceartă pe teme politice sau evită discuțiile din teama de a nu tensiona relațiile.
Fenomenul este amplificat, conform lui Atanasiu, de mass-media și platformele sociale, care promovează conflictele și ne determină să alegem o tabără. Odată ce ne-am îndreptat spre o parte, devenim captivi: nu mai căutăm informații variate, ci doar confirmări ale propriilor convingeri.
„Polarizarea este între oameni care sunt în aceeași familie, în același grup de prieteni și în aceeași firmă, care ori se ceartă pe rupte pe tot felul de teme cu iz politic, ori tac și nu au curaj. Media pune conflictul în față și îi provoacă pe oameni să creadă că este de rău și să ia o parte. În momentul în care iei o parte sau alta, ești captiv acolo.”
Generalizările precum „toți fură” sau „toți sunt la fel” oferă explicații simple, dar distorsionează o realitate mult mai complexă. O abordare utilă ar fi să încercăm să înțelegem deciziile celor pe care îi judecăm din perspectiva lor și să analizăm dacă acestea au o logică în contextul intereselor și constrângerilor lor.
Când televiziunea nu te informează, ci îți confirmă identitatea
Conform lui Atanasiu, o parte din public nu urmărește știrile pentru a obține informații noi, ci pentru a-și auzi opiniile deja formate repetate. Comentariile și dramatizarea devin astfel o formă de validare a identității.
„Lumea nu se duce acolo ca să afle. O mare parte dintre cei care se uită la televiziunile de știri se uită ca să-și confirme ceea ce credeau deja și ca să-și lipească mai tare eticheta de apartenență la acel fel de gândire. Te duci ca să-ți confirmi că ești deștept: «Uite, așa este! Ăia sunt niște tâmpiți și niște răuvoitori».”
Radu Atanasiu, profesor de gândire critică
Costul nu constă doar în timp, ci și în energia mentală consumată. Dacă suntem preocupați constant de conflicte care nu depind de noi, rămâne mai puțin loc pentru relații, planuri și acțiuni asupra căror putem avea influență.
Cum ieși din gândirea în alb și negru
Atanasiu sugerează un exercițiu simplu: în loc să clasificăm orice subiect în termeni absoluți, să ne întrebăm unde ne situăm între aceste extreme.
„Dacă pui între 0 și 100 niște numere și te gândești: «Mie mi se pare că situația este așa, dar nu mi se pare sută la sută», începe discuția. Eu aș vrea ca Uniunea Europeană să se implice 65%, tu ai vrea 38%. Avem un pic de gândire, avem un pic de dezbatere. Între 65 și 38 putem să gândim, între 0 și 100 nu putem să gândim.”
Al doilea test este mai direct: ce informație ar putea să-mi schimbe părerea? Dacă răspunsul este „nimic”, atunci nu avem o opinie deschisă, ci o convingere rigidă.
„Gândește-te: ce ai putea să afli sau să citești undeva ca să-ți schimbi părerea? Dacă răspunsul este «nimic», tu nu mai ai o opinie acolo, ai o credință ca aceea religioasă. Dacă nu este nimic care să te poată face să-ți pui la îndoială o convingere politică, atunci este un fel de închistare. Creierul, în bucata aceea, nu mai funcționează, ci s-a solidificat și stă cu o pancartă în mână: «Eu ăsta sunt, nu mă mai schimb».”
„De-a cui ești?” și pierderea vederii panoramice
Apartenența la o familie sau comunitate a fost mult timp un mecanism de siguranță, dar astăzi, acest reflex se poate transfera asupra unei ideologii sau a unui lider. În loc să ne definim prin acțiunile și gândirea noastră, ajungem să ne identificăm prin „de-ai cui suntem”.
„Ce se întâmplă când urmărești doar să ți se confirme ceea ce ai deja, ceea ce știi deja, opinia pe care o ai deja, sau când mergi numai pe apartenență și identitate de grup? Se întâmplă că nu gândești critic și îți pierzi, la un moment dat, vederea panoramică. Nu înțelegi jumătate din lumea în care trăiești.”
Gândirea critică nu presupune neapărat lipsa încrederii în ceilalți. Un scepticism total poate conduce la teorii ale conspirației. Este necesar un echilibru între încredere și îndoială, precum și disponibilitatea de a ne verifica inclusiv ideile preferate.
România care gândește critic există deja
În ciuda situației dificile, Atanasiu observă motive de optimism. El remarcă dezvoltarea programelor de dezbateri în licee și inițiativele care promovează gândirea critică, precum și faptul că publicul devine mai greu de manipulat comparativ cu anii 1990 sau 2000. Tot mai multe persoane, afirmă el, se retrag din certurile lipsite de sens, își pun întrebări și caută să își asume controlul asupra vieții lor.
Această atitudine este legată de conceptul psihologic de „locus of control”: credința că alegerile noastre pot influența evenimentele din viața noastră. Alternativa este să atribuim totul norocului, ghinionului sau altor factori externi, renunțând astfel la controlul asupra propriei existențe.
„Dacă ai impresia că tot ceea ce ți se întâmplă vine de la noroc, ghinion, Mercur retrograd, dușmani sau politicieni, nu mai ai control asupra vieții tale. Ai o singură viață și ai dat frâiele altcuiva. Ia-ți frâiele înapoi, gândește cu capul tău și fă ceva cu viața ta.”
Radu Atanasiu, profesor de gândire critică
Școala ne învață să concurăm, nu să lucrăm împreună
Una dintre vulnerabilitățile societății, în opinia profesorului, provine din sistemul educațional. Acesta recompensează aproape exclusiv performanța individuală și îi învață pe copii să gestioneze foarte puțin conflicte și proiecte comune.
„Noi nu știm din școală și din familie să gestionăm alți oameni care au interese divergente față de noi. În momentul în care ai interese divergente față de mine, ești un idiot, ești răuvoitor, îmi vrei răul. Nu. Eu vreau să iau lucrul acesta, îl vrei și tu; hai să vedem cum gestionăm situația. Suntem incapabili să gestionăm conflictul și lucrul în echipă, mai ales dacă oamenii din echipă au interese divergente.”
Copiii care învață să construiască împreună, să se certe și apoi să găsească soluții vor fi mai capabili să gestioneze dezacordurile în viața adultă. Fără acest antrenament, explicația simplă devine adesea: celălalt este incompetent sau răuvoitor.
Ce ne ține întregi: relațiile, sensul și spațiul mental
Întrebat despre factorii care influențează starea de bine, Atanasiu menționează două aspecte: calitatea relațiilor și credința că acțiunile noastre au sens. Relațiile sănătoase nu se formează spontan; ele necesită efort, de la familie, la prieteni și comunitatea în care trăim.
În fața provocărilor politice, economice sau sociale, nu putem controla tot ce se întâmplă în jurul nostru. Totuși, avem control asupra reacțiilor noastre și asupra modului în care ne folosim timpul și energia care altfel ar fi consumate în conflicte inutile.
„Poți să controlezi reacția ta la ceea ce nu depinde de tine. Trebuie să înțelegi ce depinde de tine și să nu te superi pentru ceea ce nu depinde de tine, să faci ceva atunci când depinde de tine și să ai înțelepciunea să diferențiezi între cele două. Majoritatea lucrurilor de la televizor nu depind deloc de tine.”
De la supraviețuire la viețuire
Ce putem face? Să luăm exemplul unei persoane care aleargă pe un drum plin de gropi. Dacă își ține privirea în jos pentru a
Sursa articol: https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/cum-supravietuim-radu-atanasiu-romania-a-ajuns-ca-intr-un-autobuz-incins-fara-aer-conditionat-de-ce-ne-sare-tandara-din-orice
Sursa foto: Inquam Photos
